Marcel Ciolacu: ”Important este că acum avem un preț stabil la carburanți, care nu mai crește, ci a scăzut”
Important este că acum avem un preț stabil, care nu mai crește, dimpotrivă, a scăzut, spune Marcel Ciolacu despre prețurile la carburanți. El afirmă că liderii coaliției de guvernare vor discuta miercuri efectele măsurii luată de Executiv.
„Am venit cu acești 5 lei la 10 litri, este o măsură discutată, am avut fiecare opinii, am zis să vedem cum funcționează și apoi ne întâlnim, cred că miercuri, din nou în coaliție și vom discuta asupra efectelor”, a spus Marcel Ciolacu.
Liderul PSD a reamintit că România are al doilea cel mai mic preț din Europa la carburanți și a precizat că „este important și trendul, dacă ne menținem în trend și nu mai crește prețul”.
„Am văzut că SUA și Franța sunt mai comuniști decât mine, vor plafonarea la țiței. Poate unii au voie să fie comuniști, eu nu”, a arătat liderul PSD.
El precizează că acciza nu poate fi micșorată, deoarece România se situează la minimum agreat de către Comisia Europeană.
„Important este că acum avem un preț stabil, care nu mai crește, dimpotrivă, a scăzut. Haideți să vedem și să rămânem în această zonă”, a adăugat Ciolacu.